Ploua ca de sfarsit de lume... ... sau de-nceput... si cerul tot era genune intunecata si ranita sfasiata de fulgere care dureau... Un suflet mut, Era atarnat intre cer si pamant, Cu chipul bland, privind prin vremi spre mine...
Suvoaiele curgeau din Dealul Capatanii, Se prelingeau tumultos In vale... Si valul lor insangerat Lasau in urma drum curat si freamat de petale.
Din trupul celui atarnat, curgea apa si sange iar trupul lui curat ... se frange. Temelia lumii tresare ca din somn Si tremura in taina de durere, apoi in geamat se cutremura tot universul. Lumina ca o haina, se sfasie...si piere...
In chipul celui rastignit se oglindeste cer si fire, privirea Lui alina si ma doare si ce iubire revarsa catre infinit ! Apoi sopteste " Totul s-a sfarsit" si moare. Il plange luna,soare,vant... Tot universu-i in genunchi. Eu, stau, privesc si fara glas gandesc: " De ce? De ce-a fost dat asa? " Si jertfa-nsangerata-mi spune: " A fost asa, pentru ca TE IUBESC."