Ploua ca de sfarsit de lume...
... sau de-nceput...
si cerul tot era genune
intunecata si ranita
sfasiata de fulgere care dureau...
Un suflet mut,
Era atarnat intre cer si pamant,
Cu chipul bland,
privind prin vremi spre mine...

Suvoaiele curgeau din Dealul Capatanii,
Se prelingeau tumultos
In vale...
Si valul lor insangerat
Lasau in urma drum curat
si freamat de petale.

Din trupul celui atarnat,
curgea apa si sange
iar trupul lui curat
... se frange.
Temelia lumii tresare ca din somn
Si tremura in taina
de durere,
apoi in geamat se cutremura tot universul.
Lumina ca o haina,
se sfasie...si piere...

In chipul celui rastignit
se oglindeste cer si fire,
privirea Lui alina si ma doare
si ce iubire revarsa catre infinit !
Apoi sopteste " Totul s-a sfarsit"
si moare.
Il plange luna,soare,vant...
Tot universu-i in genunchi.
Eu, stau, privesc
si fara glas gandesc:
" De ce? De ce-a fost dat asa? "
Si jertfa-nsangerata-mi spune:
" A fost asa, pentru ca TE IUBESC."